BOTEZUL BEBELUȘULUI

Imediat după naștere, părinții încep să se gândească la botezul bebelușului. Pentru asta, ei ar trebui să știe ce semnifică această taină, care sunt etapele botezului, cum trebuie să se pregătească ei și nașii copilului dar și cum îi aleg pe aceștia din urmă.

botezul-bebelusuluiSemnificația botezului bebelușului

Botezul este Taina prin care omul primește iertare de păcatul strămoșesc și de păcatele personale. Cel care este botezat este cufundat în apă de trei ori în numele Sfintei Treimi (cele trei cufundări, simbolizează cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt). Prin această cufundare are loc moartea omului celui vechi și renașterea la o nouă viață. Botezul bebelușului este condiția absolut necesară pentru primirea celorlalte Taine. Primitorii botezului sunt toți cei nebotezați, indiferent de vârstă sau de sex, care doresc să se curățească de păcatul strămoșesc și să devină membri ai Bisericii lui Hristos. Pe lângă iertarea păcatelor, copilul botezat primește și darul Duhului Sfânt. Copilul nu poate fi botezat decât o singură dată, după cum omul numai odată se naște pe lume din părinți trupești. 
Imediat după naștere, e bine ca părinții să se intereseze despre taina botezului bebelușului, vorbind cu preotul care le va explica slujba Botezului și va putea să răspundă la întrebări de ordin practic în legătura cu slujba. Acestă discuție este un moment bun și pentru a verifica calendarul de slujbe și activități al parohiei, astfel încât să se poată fixa o dată pentru Botez.

La ce trebuie să se aștepte părinții în timpul slujbei de botez al bebelușului?

În religia ortodoxă, slujba botezului bebelușului cuprinde două părți principale. Prima parte este cea a dezlegării pentru alungarea duhurilor rele, iar cea de-a doua parte este slujba propriu zisă. Slujba botezului, împreună cu cea a mirungerii, cuprinde rugăciunile pentru sfințirea apei de botez, binecuvântarea untdelemnului „bucuriei” și ungerea dinaintea botezului a candidatului cu el, scufundarea pruncului în apa sfințită, ungerea lui cu Sfântul mir, lecturile biblice, spălarea și tunderea simbolică a copilului, ectenia pentru nași și apolisul slujbei. După terminarea slujbei de botez urmează împărtășania cu  Sfânta Euharistie.

În prima parte a Botezului, Preotul face rugăciuni pentru dezlegarea și pentru alungarea duhurilor rele.

Rugăciuni la facerea catehumenului sau a persoanei chemată la Botez

În Biserica Primară, primul pas pentru a fi membru al Bisericii era ca cel care dorea acest lucru să devină catahumen (student). În această perioadă de studenție, persoana respectivă era învățată despre principiile de bază ale credinței creștine. Catehumenii erau o categorie, un grup aparte în Biserică, până primeau Botezul. Deoarece în ziua de astăzi acest grup nu mai există în mod formal în Biserică, inițierea în catehumenat a devenit o slujbă distinctă, care are loc înainte de Botezul propriu-zis.

Rugăciunile de exorcizare și Lepădările de Satana

Preotul invoca Sfântul Duh pentru alungarea diavolului și a slujitorilor lui de la cel care se pregătește pentru Botez. Preotul se roagă ca puterea celui rău să nu pună stăpânire asupra copilului ce urmează a primi taina Sfântului Botez, și ca acesta să fie protejat de puterea celui rău pe tot parcursul vieții. Preotul suflă de trei ori asupra copilului în semnul Sfintei Cruci, ca semn al puterii Sfântului Duh. Mai apoi nașii și copilul se întorc cu fața către apus, care simbolizează întunericul. Prin întoarcerea către apus, Răul este confruntat și respins, nașii afirmând în numele pruncului că se ”leapădă de Satana, și de toate lucrurile lui, și de toți slujitorii lui, și de toată slujirea lui, și de toată trufia lui”. După această declarație, nașii suflă și scuipă de trei ori înspre apus, semnificând lepădarea și respingerea răului, în numele pruncului.
Unirea cu Hristos

Nașii se întorc apoi cu copilul în brațe cu fața înspre răsărit, care simbolizează lumina lui Hristos, și își afirmă unirea cu Hristos, acceptarea Lui ca ”Împărat și Dumnezeu”. Nașii confirmă și pecetluiesc această unire cu Hristos prin rostirea Crezului. Crezul este textul care sumarizează învățătura creștină de bază despre Dumnezeu, Biserică și mântuire. 

Ce semnifică Untdelemnul Bucuriei?

După binecuvântarea de început și ectenia inițială, pruncul este uns cu untdelemn sfințit. În antichitate, untdelemnul era folosit ca unguent pentru ușurarea sau vindecarea rănilor trupești. Ungerea cu ”untdelemnul bucuriei” subliniază faptul că Botezul repară și vindecă relația noastră cu Dumnezeu, deteriorată prin păcat. De asemenea, în antichitate, atleții erau unși cu ulei înainte de a participa la o probă sau la o cursă. În acest sens, uleiul folosit la Botez subliniază faptul că Botezul este pregătirea noastră pentru viața creștină, pentru toate cele care ne-au fost pregătite de Dumnezeu.

Ce semnifică afundarea pruncului în apă?

Copilul este afundat de trei ori în apă, cifra trei semnificând Sfânta Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Totodată, afundarea în apă a copilului mai amintește de îngroparea lui Hristos și semnifică însoțirea cu Hristos în moartea Lui. Scoaterea din apă amintește de Învierea Mântuitorului și semnifică însoțirea cu Hristos În Învierea Lui care a biruit moartea. În plus, preoții spun că apa și cristelnița simbolizează, de asemenea, un ”pântece spiritual”, similar pântecelui mamei, semnificând faptul că cel botezat se ”naște din nou”, pentru o nouă viață în Hristos.

Ungerea cu Sfântul și Marele Mir

În Biserica Ortodoxă, Taina Mirungerii se face în timpul slujbei Botezului și urmează imediat după ce pruncul a fost botezat. Preotul unge toate părțile corpului celui botezat cu Sfântul Mir: la frunte, la ochi, la nări, la gură, la urechi, pe piept, pe spate, la mâini și la picioare, spunând: ”Pecetea darului Sfântului Duh”. 
Sfântul Mir este un ulei special, sfinâit doar o dată pe an, în Joia Mare, de Patriarhul și Episcopii Bisericii. Prin această taină, copilul primește puterea Divină, darul Sfântului Duh pentru ca el să poată trăi pe deplin noua viață în Hristos. Astfel, copilul devine el însuși, după cum spun sfinții Părinți, fiu al lui Dumnezeu
Înconjurarea cristelniței.

Preotul înconjoară de trei ori cristelnița împreună cu nașii și pruncul nou-botezat, în timp ce se cântă: ”Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat!” În acest fel, bucuria primirii unei noi persoane în trupul Bisericii este întărită de afirmarea solemnă a faptului că întreaga noastră viață, ca și creștini, trebuie să fie neîntrerupt ancorată în Hristos.
Intrarea copilului în altar

După ce micuțul este cufundat în apă și miruit, este dus în altar.

Conform scrierilor religioase, cest lucru amintește de dedicarea copiilor de parte bărbătească la Templu în Vechiul Testament, și, în mod special, de prezentarea sau Intrarea Mântuitorului în Templu la 40 de zile după naștere. În Biserica Noului Testament, copiii, atât băieții, cât și fetele, sunt prezentați lui Dumnezeu în biserică, prin rostirea de rugăciuni speciale. 

Împărtășirea copilului

Tradiția Ortodoxă spune că Taina Botezului și a Mirungerii se împlinesc pe deplin atunci când nou-botezatul primește Sfânta Împărtășanie. De aceea, copilul trebuie adus la biserică să fie împărtășit cât de curând posibil după Botez. Când este posibil, preotul împărtășește copilul în ziua Botezului, la sfârșitul slujbei, însă dacă acest lucru nu este posibil, pruncul trebuie dus la împărtășit în duminica imediat următoare.
Ce semnificație are Lumânarea de botez?

Lumânarea de botez reprezintă lumina ce este adusă în sufletul celui botezat. Lumânarea de botez trebuie împodobită cu flori de crin (floarea Maicii Domnului), frunze de ferigă (pentru a avea copilul spor), cu o creanguță de brad  (pentru a fi copilul sănătos ca un brad, brad din care a fost făcută Crucea lui Isus) și cu floricele din „floarea miresei” pentru a-i fi dezlegate cununiile. 

Ce semnificație are pânza albă?

Pânza albă în care este înfășurat după Botez pruncul, simbolizează veșmântul luminos al sufletului, spălat și curățat de păcate, care a devenit de acum biserică a lui Dumnezeu. În apa sfințită se sfințește și cruciulița pe care copilul o primește în dar de la nași și pe care o va purta toată viața, amintindu-și de cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Marcu, cap. 8: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Unde și când se face Botezul?

Pentru Botez, nu există zile potrivite sau nepotrivite. Dacă pruncul e firav și există pericolul de a muri, el poate fi botezat imediat după naștere. În mod normal, Botezul se poate oficia în orice zi, de preferat în zile de sărbătoare, după Sfânta Liturghie, de preferat, în biserica la care părinții sau nașii merg de obicei. Biserica recomandă botezarea copilului între ziua a opta și a 40-a zi.

De obicei, data se stabilește de părinți și nași împreună cu preotul care va oficia slujba Botezului, în funcție de preferințele și disponibilitatea fiecăruia, în parte. Mai trebuie specificat și faptul că, în marea majoritate a orașelor și satelor din România, există și o taxă de botez, taxă care poate fi achitată de părinți sau de nași.

Ce trebuie să ducă părinții la Botez?

În primul și-n primul rând, părinții aduc copilul și certificatul de naștere. De asemenea, trebuie să aibă grijă să nu-i lipsească copilului lucrurile indispensabile cum ar fi: suzeta, biberonul, scutecele de schimb sau șervețele umede. Înainte de slujbă, e indicat ca micuțul să fie hrănit și odihnit pentru ca slujba să se desfășoare în parametri normali.
Câteva superstiții legate de botez din diferite zone ale țării.

  • apa în care a fost botezat copilul trebuie aruncată la rădăcina unui copac, altfel copilul va avea ghinion.
  • nu e bine să strigi copilul pe nume înainte de a fi botezat, pentru a nu-i merge rău în viață.
  • fașa nu trebuie să fie prea lungă sau prea scurtă, astfel copilul se va căsători prea devreme sau prea târziu
  • lumânarea de botez trebuie să decorată cu flori de crin, crenguță de brad și floarea miresei.
  • după botez, copilul nu trebuie pupat pentru a nu i se lua mirul

 sursa foto: The Independent


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook