Trusou botez

În mod cert, trusoul de botez al copilului este foarte important. De asemenea, însă, acesta dă și mari bătăi atât nașei, cât și mamei, deoarece ambele vor ca micuțul să fie îmbrăcat frumos, dar și confortabil.

trusou-botezÎn ziua botezului, copilul este vedeta. Iar dacă ești nașă, cu siguranță, știi că trebuie să-l îmbraci pe micuț de la A la Z, cu cele mai frumoase haine pe care le găsești.

Ce este botezul?

Pentru creștini ortodocși, botezul este un ritual creștin care reprezintă modalitatea de intrare în comunitate. Potrivit învățăturii Bisericii Ortodoxe, botezul se săvârșește, în mod normal, la 40 de zile după naștere.

Prin botez copilul este iertat de păcatul strămoșesc și astfel i se deschide poarta de intrare în Biserică. Botezul face parte dintre cele șapte taine bisericești: mirungerea, maslul, căsătoria, împărtășania, spovedania și hirotonia. Pe lângă iertarea păcatelor, copilul botezat primește și darul Duhului Sfânt. Copilul nu poate fi botezat decât o singură dată, după cum omul numai odată se naște pe lume din părinți trupești. Slujba botezului cuprinde două părți principale. Prima parte este cea de dezlegări (sau exorcisme) pentru alungarea duhurilor rele. Dezlegările se fac în pridvorul bisericii de către preot.
A doua parte o reprezintă slujba propriu zisă a botezului. Slujba botezului, împreuna cu cea a mirungerii, cuprinde rugăciunile pentru sfințirea apei de botez, binecuvântarea untdelemnului "bucuriei" și ungerea dinaintea botezului a candidatului cu el, scufundarea pruncului în apa sfințită (cele trei scufundări se fac în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh), ungerea lui cu Sfântul mir, lecturile biblice, spălarea și tunderea simbolică a copilului, ectenia pentru nași și apolisul slujbei. După terminarea slujbei de botez urmează împărtășania cu  Sfânta Euharistie. Semnificația împărtășaniei este împlinirea spirituală prin unirea reală cu trupul și sângele lui Hristos, pentru ca renașterea spirituală dobândită prin botez să fie completă.

Cum alegi nașii pentru botez?

Din scrierile bisericești aflăm că părinții trebuie să țină cont de anumite aspecte atunci când aleg nașii copilului. În primul rând, Biserica îi îndeamnă pe părinți să-i aleagă nașii dintre cei mai buni și mai evlavioși creștini, indiferent de situația lor financiară. Dacă din Sfânta Scriptură aflăm că "Mântuirea stă întru mult sfat", sau că "Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele", atunci putem înțelege de ce este important ca nașii să aibă experiența vie a relației cu Hristos. Numai din acesta relație, nașii vor putea primi orice fel de întrebare din parte fiilor spirituali, fără a fi derutați de dificultatea lor.

Mai apoi, nașii trebuie să fie și ei la rândul lor botezați. Nu pot fi nași de botez, creștinii de altă confesiune. Asta deoarece, nașii sunt persoanele care fac mărturisirea de credință în locul și în numele celui ce se botează. În plus, la botez, nașul primește individual în brațe pruncul de parte bărbătească, iar nașa primește în brațe, tot individual, pruncul de parte femeiască. Totodată, datoria lor este să crească copilul (finul) în spirit creștin. Tot învățăturile creștinești mai spun că nașii devin părinții spirituali ai pruncului, născându-l pentru viața cea nouă, în Hristos. Ei au aceleași obligații și răspunderi pentru viața spirituală a finului lor ca și părinții care l-au născut. Potrivit canonului 53 al Sinodului VI ecumenic, nașul se leagă cu finul și cu părinții lui "printr-o rudenie spirituală, care este mai mare decât cea după trup". Prin acest canon este interzisă căsătoria între naș și mama finului, iar în cazul în care s-ar încheia o asemenea căsătorie, ea trebuie să fie despărțită, iar cei ce o încheiaseră să fie supuși epitimiilor pentru desfrânați.

Cum trebuie să se pregătească nașii pentru botez?

În primul rând, Biserica Ortodoxă îi îndeamnă pe nași să se spovedească înainte de a boteza, pentru a fi curați și pentru a se lepăda de păcate. Mai apoi, aceștia se pot împărtăși fie înainte de botez cu o zi, fie chiar în ziua botezului. O altă cerință importantă, de care nașii trebuie să țină cont, este învățarea Crezului. Acesta este suma tuturor rugăciunilor și este declarația cea mai sinceră și mai frumoasă de dragoste pe care creștinii i-o fac lui Isus Hristos Mântuitorul. După ce aceste aspecte religioase au fost îndeplinite, nașii trebuie să plătească taxa la biserică, să cumpere lumânarea de botez și mărturiile în formă de cruce, dar și restul lucrurilor pe care preotul le cere: un prosop, un săpun, o sticlă de ulei, care va fi sfințit și o sticlă de vin. Și nu în ultimul rând, nașii trebuie să cumpere trusoul copilului.

Ce trebuie să conțină trusoul de botez?

Lumânarea.  E musai să fie cumpărată de către nași. Lumânarea se aprinde în timpul ceremoniei de la biserică și simbolizează lumina primită în suflet de copil la intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Ea poate fi albă, simplă sau, poți alege din varietatea care există acum pe piață, unele mai sofisticate, cu diverse modele. De exemplu, poți alege lumânări sculptate cu modele frumoase, din ceară albă de calitate. Nu se îndoaie cu ușurință, nu se rup, și nu se topesc la primul grad în plus din termometre. Indiferent dacă sunt sculptate sau simple, lumânările se personalizează, pentru băieți sau fete, cu panglici albastre sau roz, și se decorează tematic. De la personaje de desene animate la animale de pluș sau bărcuțe miniaturale, orice obiect poate deveni un accesoriu decorativ pentru o lumânare de botez. E bine să ai în gând pe ce temă vrei să mergi cu trusoul pentru a le cumpără pe toate în același stil.

Hainele. Setul de haine pe care trebuie să-l cumperi îi este oferit în dar micuțului de către nași, în semn de dragoste și prețuire. În ceea ce privește alegerea ținutei, pentru micuțul creștin, fiecare nașă alege în funcție de preferințele ei sau ale mamei(în general, nașa se consultă cu mamă în acest sens). Așadar, atunci când alegi hainele, trebuie să ții cont de vârsta copilului, de lungimea lui, de greutate și de sex, evident. De asemenea, trebuie să ții cont de sezonul în care are loc botezul și de temperaturile de afară. În principiu, culoarea hainelor e bine să fie albă, însă, la fel fel, în ultimii ani au apărut tot felul de hăinuțe, cu diverse nuanțe de bej, roz pal, roz piersică, ivoire, crem, albastrul palid, verde palid sau galben deschis care atrag în mod deosebit atenție. Contează foarte mult și tema botezului și preferințele nașei în materie de modă. Într-un final vei alege cu siguranță trusoul potrivit. Setul trebuie să conțină tot ce are un copil nevoie de îmbrăcat – cămașă, pantaloni, hăinuță, pantofi, căciuliță sau pălăriuță, precum și o păturică și scutece.

Cruciulițele de pus în piept. Și de ele se ocupă tot nașa personal. Trebuie prinse în pieptul invitaților care participă la slujba de la biserică și sunt legate cu panglici de aceeași culoare cu cele care decorează lumânările. Considerate adevărate talismane în lupta împotriva răului, cruciulițele sunt purtate cu mândrie de toți invitații în cadrul ceremoniei religioase.

Pânza de mir sau crâșma. Aceasta este o bucată de pânză în care va fi înfășat copilul imediat ce preotul îl scoate din cristelniță, plus o fașă – nici prea lungă, nici prea scurtă, de ajutor pentru același obiectiv. Tradițional, crâșma trebuie să fie din pânză albă, neprelucrată. Sigur însă nu e nicio problemă dacă recurgi la unul din modelele mai noi – dintr-un material mai moale și mai atent cu pielea fină a copilului, decorat discret cu inițialele numelui sau cu un alt motiv – poate un fluture sau o gărgăriță sau orice alt model care te inspiră sau care știi că-i va plăcea mamei. Odată cu crâșma, mai trebuie cumpărat și un prosop de mâini pentru preot, un prosop mare cu glugă pentru copil și fașa.

Sticluța de mir. În timpul slujbei, înainte de scufundarea în cristelniță, cel mic trebuie uns cu mir: pe frunte, pe piept și la încheieturile mâinilor și picioarelor. Mirul reprezintă bogăția darurilor primite de bebeluș prin intrarea în Împărăția Domnului. După slujbă, mirul se ia acasă și se păstrează într-o sticluță specială, frumos decorată, până a doua zi , când este folosit la ceremonia de îmbăiere a micuțului. Restul mirului se păstrează în camera copilului și, în momentul în care copilul se îmbolnăvește, se poate mirui cu el.

Prosoapele și săpunul. Ambele trebuie să fie albe pentru că albul semnifică puritatea. Preotul trebuie să se spele pe mâini în mod simbolic, în semn de purificare înainte de slujba botezului, și să se poată apoi zvânta cu ușurință. Prosopul poate fi și el decorat tematic, în mod similar cu celelalte obiecte.

Cutia de trusou. Aceasta e un accesoriu relativ modern, oarecum similar cu lada de zestre ca utilitate. În el se păstrează trusoul copilului înainte de ceremonie, iar ulterior poate fi folosit de părinți pentru a colecta amintirile legate de momentul botezului – fotografii, hăinuțe, caiet de impresii, caseta cu șuvița de păr sau orice alt obiect cu valoare sentimentală pe care le-ar face plăcere să-l găsească înăuntru peste câțiva ani.

O bijuterie. În mod opțional, nașii îi pot cumpăra copilului o bijuterie pe care să o ducă la biserică pentru a fi sfințită. În cazul fetelor este vorba despre cerceluși, iar la băieți, se cumpără, de obicei, o cruciuliță din argint. Opțional, mai poți alege să cumperi pentru eveniment, fără a fi însă obligatorii, diverse alte accesorii, cum ar fi pușculițe, o cutie pentru păstrarea primei șuvițe, decorațiuni pentru interiorul bisericii și multe alte lucrușoare care să simbolizeze mulțumirea nașilor pentru alegerea lor ca părinți spirituali ai copilului.

Toate aceste lucruri trebuie cumpărate de către nașe din timp, pentru a nu se aglomera pe ultima sută de metri. În plus, ar fi indicat ca hăinuțele să fie spălate și călcate înainte de botez, pentru a nu irita

sursa foto: www.midletonpark.com

Sorry, no posts matched your criteria.